Ploua de doua zile intr-una; ca toamna...si suntem in aprilie....pomii abia daca au cateva frunze iar frigul se pare ca se incapataneaza sa ramana ... Temepraturi de 2 grade sau 4 grade Celsius in aprilie..vreme permanent innorata si ploioasa..o imagine frustranta si deprimanta.
Nu am chef sa invat, nu am chef sa cos; de cateva zile vreau sa ies sa merg! Adica sa merg cu picioarele daca intelegeti ideea....sa merg pe jos , sa inspir aer de primavara, sa admir copacii (ne)infrunziti ...sa simt viata.
Nu poti trai numai intre patru pereti si vizitand magazinele...si totusi multi traiesc asa printre care si noi.
Ieri am iesit ca nu mai rezistam; unde credeti? La Mall! urasc mall-urile si marile magazine..pe aici numai din acestea sunt. Ploua cu galeata si am reusit sa ne urcam in masina si sa plecam spre mall. Drumuri pustii, sosele interminabile si mari pline de masini, strazi goale si triste , pastrand doar amintirea oamenilor care mai circulau candva pe ele...
Mall-ull..chiar merita sa vorbesc despre el?? nu stiu...stiu doar ca eram suficient de frustrata ca sa mai pot inghiti si vorbaria laudativa ,la adresa locatiei , a soacrei mele....Un complex imens si absolut inutil , acoperit! iar prin acoperisul dotat cu geamuri inguste si lungi puteai vedea cerul...In mall cativa tineri plictisiti ca si mine poate si atat; flori artificiale, fantani arteziene si magazine superluxoaxe , stralucitoare cu vesnicele reclame iritante si ele.
Mergeam automat si la o distanta destul de mare fata de restul membrilor; m-a podidit plansul ..incercam sa mi inghit lacrimile dar un nod imens , in gat, ma sufoca. Mergeam si nu mai vedeam de plans...un cetatean american , gras e putin spus, imobilizat in carucior te imbia sa servesti mici gustari pentru reclama. Am trecut automat pe langa el fara sa raspund vesnicului zambet , deja standardizat, cu care americanii te intampina oriunde. Mergeam fara sa privesc magazine si nimic altceva...ca o fuga... M-am intors catre sot si socrii si am afisat o mina oarecum senina si linistita si le-am spus:"ne intoarcem?" Daaa! asta asteptam! sa ies cat mai repede din acel cavou de plastic! spre iesire deja ma usturau narile de atata plastic din jurul meu ! simteam ca vreau aer si am iesit prima!
Inca ploua; am preferat cativa pasi in ploaie spre uimirea americanilor care ieseau din mall si se grabeau spre masini .
Am privit cerul...acoperit de un val gri de nori prin care soarele (oare mai exista soare???) nu reusea sa treaca. Noroc cu vantul care mai adia caci am avut impresia ca nici nu mai respir.
inapoi la masina si bineinteles la locatia de baza: acasa. Adica mai bine spus , inapoi la apartamentul unde locuim. Notiunea de acasa eu nu o folosesc decat a desemna locul unde am simtit intr-adevar ca traiesc si ma pot numi om.
Acasa....In masina am inchis ochii si m-am lasat prada amintirilor...acasa...ce frumos suna...!
Un soare stralucitor si generos incalzea campia din apropierea casutei ...stateam in picioarele goale si priveam cu ochi mari , uimiti, cat de imensa era campia :) iar cerul parea ata de aproape...din cand in cand se auzea talanga unei vacute care pastea agale pe langa santz, miscandu-si coada lent sa alunge mustele agasante..
Ce imens mi se parea totul! campia intinsa cu copaci minusculi in zare; lanul de porumb plin de stiuleti aurii intins si el (ce mult imi placea sa merg prin porumb!) si atata iarba!! si atatea flori micute, salbatice si de toate culorile!( aici iarba e taiata periodic; nici un fir nu ajunge la o inaltime naturala niciodata pentru ca nu are timp. Masinile de tuns iarba isi fac "treaba"..)
Atatea dude pe jos :)...le mancam fara sa le spal..direct din iarba. Si dupa ce imi faceam plinul de dude , atacam ciresul si perele gradinii noastre din care ma infruptam fara sa ma opresc. ce aroma reala de para...! si ce zemoase si dulci erau!
Nici nu mai puteam manca ciorba de legume proaspete, din gradina , servita cu o mamaliga mare , aurie si aormata pe o masuta de lemn , stangaci cioplita de bunicul meu...si totutsi ma gandesc ca acea ciorba de stevie poate, si acea mamaliguta simpla ne saturau atat de bine...(azi am facut cumparaturi si frigiderul geme...ma gandesc, chiar trebuia atata mancare??? asta seamana a frustrare si a compesatie....mi-e deja greata cand ma gandesc cate am putut cumpara astazi..si tocmai am mancat si tot mi-este foame..o foame psihica..)
Si desertul? ohh cat de bun era! acea marmelada de prune , o bucata mare pe care o mancam pe paine sau simpla....cel mai delicios desert! ca de altfel si bomboanele cu lapte de la cooperativa satului.
Apoi treburi marunte, spalat de vase , si stat la taclale si povesti fara sens poate dar nici nu se simtea nevoia de discutii filozofice. Si cate mici si placute treburi puteau fi facute...
Apoi , seara binecuvantata , linsitita si doar de greieri tulburata , cu cantecul lor inconfundabil si sonor. Totul adormea odata cu lasarea serii...toate orataniile se indreptau firesc spre culcusul lor si se scufundau in somnul binefacator...totul avea o miscare ciclica naturala, fireasca si pura. ...
Ma aruncam in patul cu asternuturi albe si cu miros proaspat de lavanda si priveam marul din curtea casei , luminat de becul neon in jurul caruia se strangeau mii de gaze...ce magice lumini capata marul sub lumina acelui bec! si cu imaginatia starnita adormeam fericita in bratele naturii mame care niciodata nu -si paraseste copiii....Si apoi o noua si proaspata dimineata , o noua zi minunata si simpla, asa cum ar trebui sa fie orice zi din viata unui om...
Facturi peste facuri; scrisori nedeschise de reclame si facturi..am un cos special in care le depozitez caci sotul meu vrea sa le verifice pe toate; sa le verifice! dar se pare ca si el s-a saturat de "ocupatia " aceasta..ca atare stau nedeschise cu saptamanile...Taxe peste taxe. Deschid televizorul....crime si/sau razboaie, revolte, revolutii, calamitati naturale...schimb programul: emisiuni despre bani...inca un canal ..un predicator cu un ghiul imens abereaza intr-o sala in care sute de adepti inghit orice tampenie propovaduita, fara sa se apeleze la bunul simt. Schimb alt canal...desene animate incarcate de violenta..nu ma mai mir de ce copiii de astazi sunt cum sunt si cresc cum cresc. Schimb canalul si ma izbeste neplacut imaginea unei maini de femeie cu unghii interminabile , incarcate de inele care incearca sa -ti vanda prin intermediul Tv un produs de doi bani....inchid caci deja sunt scarbita si satula.
Incerc sa-mi gasesc o ocupatie dar ma surprind ca ma invart in casa , fara rost. Karina salveaza momentul si isi revendica necesitatile; vreau nu vreau ma indrept spre ceea ce imi cere caci datoria de mama inca functioneaza...si mai trec dupa aceasta cateva ore cu ochii indreptati fara noima , spre peretele alb , prin care vad viata asa cum o stiu si cum o consider normala. Searbada si fara rost trece ziua....cand zi de zi nu faci decat aceleasi lucruri totul devine automat si innebunesti. Si cand apare seara, apare speranta ca maine va fi altfel....si cu speranta (care moare ultima) adorm ghemuita in pat langa Karina.
O noua zi printre facturi, zeci de canale Tv, magazine uriase si cumparaturi inutile, doua trei vorbe de rutina schimbate in cuplu , aaaaaaaaaa sa nu uit! si omniprezentul internet! si bineinteles ploaia interminabila...si strazile lipsite de viata , pline cu sute de masini si vesnicii concetateni cu aceleasi dimensiuni standard de butoi care se rostogoleste si in ciuda dimensiunii lor tot printre rafturile de mancare artificiala ii vezi...oare cat traiesc oamenii astia??
Atat. aceasta este viata moderna care o traiesc...noua si civilizata societate moderna care a facut din om un robot care raspunde automat la toate stimularile venite din partea acestui monstru urias -societatea de consum - care nu stie decat de valoarea banului.
Este ora 11 pm..adica seara mai pe romaneste. Va trebui sa dorm caci Karina e foarte solicitanta pe cursul zilei..si nu numai ea...si totusi nu vreau si nu pot dormi. Astept ceva si nu stiu ce anume. e bine ca totusi mai astept....astept sa ajung acasa...lucru momentan imposibil si poate ca si pe viitor pare la fel de imposibil...
Un cer senin si un soare generos...o campie intinsa plina de maci ..sau un lan de porumb in care floarea soarelui isi indreapta gingas capul catre astrul zilei...mugetul indepartat al unei vacute strapungand tacerea ...o gradina plina de legume proaspete si ispititoare sau pomi plini de fructe aromate....fantani cu apa rece ...dimineti pline de roua stralucitoare si de zambete blande de bunici...copii in picioarele goale alergand prin iarba si jucandu-se jocuri simple si nevinovate, sarbatori adevarate si pline de smerenie si bucurie, oua rosii pe servete tesute in casa, cozonacul pufos facut in vatra din curte , dimineata de Pasti la biserica plina de oameni ..... oalele de lut ale bunicii , etamina ei plina de cruciulite, gaze mii in jurul becului, cer senin instelat ...
Daca cineva mai vede sau stie ca exista astfel de lucruri am sa il/o rog sa ma anunte si pe mine. As vrea sa stiu daca ceva din toate acestea mai exista sau traim cu totii intr-o lume creata de propriile noastre dorinte nesabuite si distructive.
Spunea un cunoscut, odata : "Daca ar stii omul cat de putin ii trebuie ca sa fie fericit!" si cat de mare dreptate avea!
Va doresc sa aveti parte de un Paste binecuvantat!
Daniela
5 comentarii:
Dana, draga mea...
de fiecare data cand citesc trairile tale imi dau lacrimile. Te inteleg atat de bine (cel putin asa cred). Din nefericire si viata noastra a inceput sa semene tot mai mult cu cea din occident. Majoritatea oamenilor sint frustrati, in goana dupa bani si cu o singura ocupatie in timpul liber: cumparaturile.
In plus pentru mine personal "acasa" cel de acum nu mai e acel "acasa" de acum doua luni cand tatal meu traia. Maine plecam la tara sa petrecem Pastele si am inima atat de grea...
Te pup si iti urez tot binele din lume!
Hristos a inviat!
...si mie mi-au dat lacrimile... Acasa este copilaria ta... Aceeasi realitate se vede altfel prin ochii unui adult care trebuie sa puna "ceva pe masa"... si... nu ar trebui sa fie asa! :)
Alunga tristetea! Cauta-ti un peticel de pamant, cat de mic, in care sa pui semintele copilariei...
Nu mai este aproape nimic din lumea de la sat de acum 30 de ani... Sa-ti povestesc: pungi de plastic si peturi si ambalaje de cipsuri aruncate pe campii imense in mormane pe care le imprastie vantul de te intrebi cum naiba oamenii astia de la "tara" beau numai coca cola si mananca numai cipsuri!?, ulitele satului au colbul ridicat de atv-urile, scuterele si motocicletele satenilor mai instariti... dereaua este si ea murdara si plina de gunoaie...
nu-ti mai povestesc ... in loc sa te binedispun, cadem amandoua si mai rau in butoiul cu melancolie!
Draga Dana, ma intristeaza mult sa te stiu trista. Ce sa iti spun, ca si tine, urasc sa ma duc la cumparaturi, am noroc ca sotul se duce si scuza mea este ca nu conduc. Am trait printre straini din '85 si nu cred ca ma voi obisnui vreodata, nici nu ma voi simti pe deplin satisfacuta aici. Am trait in tari diferite, dar in Europa. Insa ultima oara cind am fost in tara, m-am simtit straina si acolo, nu mai aveam loc nici acolo. Sintem pribege pe acest pamint. Apropo, maine seara ma duc la Inviere, aici avem si biserici romanesti, slava Domnului! Iti trimit un cint "Hristos a inviat din morti, cu moarte pe moarte calcind, si celor din morminte viata daruindu-le". Aprinde o lumanare si cinta, cum cintai cind erai copil, eu una cintam cu bunica. Nu mai pot cinta cu ea deocamdata, doar cind voi fi in ceruri! Intre timp, Hristos a inviat din morti, sa te bucuri in fiecare zi de aceasta veste minunata! Cu drag, L xxx
Imi pare rau ca v-am intristat...am vrut doar sa imi astern strigatul innabusit , cumva , pe o "hartie"...cel mai mult ma intristeaza faptul ca satul nostru traditional se pierde...m-am nascut in Bucuresti si am crescut in el..dar niciodata nu am simtit ca ii apartin. Locul meu este undeva , acolo unde l-am descris mai sus, unde ingerii si cerul mai cobora asupra oamenilor sa ii binecuvanteze...
Pacat! Pacat ca pierdem satul romanesc traditional....un popor care isi pierde valorile si traditia este un popor mort...asta tindem sa devenim daca nu cumva am si devenit ...
Daca as avea putere as lupta cu totul sa pot salva ceea ce era acum 30 de ani !
Niko, draga mea, imi pare rau pentru pierderea ta dar sper si cred ca tatal tau e o intr-o lume mult mai buna decat cea a noastra.Dumnezeu sa-l odihneasca!
Sate gandesti la dansul cu bucurie caci tristetea ta il poate intrita acolo unde este.
Lili, imi imaginez ceea ce mi-ai descris si ma infior de asa grozavii :((..ma doare sufletul cand imi imaginez atv-uri si alte modernisme pe blandele uliti ale satelor noastre...
Lori , o sa imi treaca intristarea dar ma tem ca sufletul mi se va impietri si voi deveni ceea ce nu am dorit sa devin niciodata: un exemplar degradat al unei societati umane degradate...
As fi vrut sa traiesc si sa mor aproape de natura nu intre placile de beton al nu stiu cui bloc dintr-un oras suprapopulat..
Si ma intreb: chiar vreau asa de mult ?
Va imbratisez si va doresc sa aveti un Paste autentic si sa fiti fericite!
Hristos a Inviat!
Dana, trebuie sa gandim si pozitiv! Existi tu care simti si gandesti asa dar sunt si multi altii! Pe unii ii cunosti ,pe unii nu ! Asa cum oamenii se schimba si locurile se schimba dar nu totul este automatism, insensibilitate!Daca ne straduim si noi sa pastram si sa transmitem traditiile, atunci exista speranta!
Iti doresc un Paste fericit alaturi de familia ta!
Cu drag
Ela
Trimiteți un comentariu