Thursday, April 22, 2010

Experienta Schiphol

Marti seara, dupa sase zile de cosmar si oboseala cumplita, am reusit sa ajungem acasa.
Ca niciodata , locul in care traiesc si care il dispretuiesc l-am simtit atat de mult acasa incat am stat confuza vreo jumatate de ora , uitandu-ma imprejur si nevenindu-mi sa cred ca sunt in casa mea, in siguranta.
Toata aventura si experienta 'Romania" a fost, pentru Karina, o experienta nefericita si nereusita. Alegerea a fost neinspirata ...Nu se pleaca la drum atat de lung cu un copil de doi ani; asta sa imi fie lectie. A refuzat orice contact cu cei care doreau sa o cunoasca, sa se joace cu ea, a refuzat biberonul si laptele - de o luna refuza laptele iar biberonul e uitat tot de atata timp- a urlat mai tot timpul refuzand sa se dezlipeasca de mine. prin urmare, vacanta mea s-a rezumat la a tine copilul mai tot timpul in brate si vacanta ei , doar la o experienta traumatizanta. A slabit 4 kilograme, arata ca o maimutica , cu cap mare, gat subtire, si ochi infundati, mai ales dupa episodul Schiphol...
Despre aventura Schiphol nu sunt foarte multe de spus; a fost o experienta fara precedent pentru multi dintre cei care s-au aflat acolo si  dezagreabila chiar daca cei de la compania KLM au facut tot posibilul sa asigure minimum de necesitati fiecarui sinistrat.Sunt sigura ca nimeni nu si a dorit sa petreaca sase zile in aeroport mai ales familiile cu copii mici.
Si pana la urma, nu a fost o tragedie - se putea si mai rau- dar pentru Karina a fost foarte greu. ca adult poti manca orice ti se ofera ( sau aproape orice) insa un copil de doi ani are nevoie de mancare calda...greu am reusit sa gasim in aeroport o supa si aceea la niste preturi mult sarite din normal, ca de altfel toate meniurile din aeroport. cat despre mine..sa nu mai vad sandwich-uri in viata mea!
S-a dormit pe paturi militare, Crucea Rosie olandeza a suplinit cu paturi , perne, lenjerie intima , caci multi nu aveau in bagajul de mana nimic de schimb pentru ca erau in tranzit maximum doua ore, prosoape si tot necesarul pentru un dus . karina a primit jucarii , pampersi, mancare pentru bebelusi pe care a refuzat-o total.
A fost cuminte chiar daca in jurul ei roiau sute de oameni , fetzte necunoscute dar prietenoase.

Aeroportul a fost inchis pe intreaga perioada a crizei insa se putea iesi in Amsterdam si puteai reveni- numai cei care erau deja prinsi inauntru. Din motive de securitate cei dinafara nu au putut intra si restrictiile erau forte severe- lucru foarte bun de altfel.
Ca urmare ne am plimat pe holurile aeroportului ore intregi caci altceva nu prea aveai ce face; cunosc cred, orice coltisor din Schiphol acum...
Cat despre staff-ul intreg al aeroportului , numai cuvinte de apreciere. S-au straduit acei oameni sa faca fata unei mase imense de oameni speriati, confuzi, flamanzi si disperati cu o asemenea tactica si deschidere umana incat m-au impresionat mult.
Primele cinci zile am fost locatari ai aeroportului , in a sasea zi am ajuns in casa unei familii olandeze - una din cele doua mii de familii care s-au oferit sa primeaasca in casa lor sinistrati- niste oameni deosebiti care au facut tot ce au putut sa ne simtim bine, sa ne asigure caldura si atentie umana, o masa calda imbelsugata, un pat cald si liniste. O singura zi am locuit acolo si apoi am reusit sa plecam spre Detroit.
Nu am reusit sa fac poze cu Anika si familia ei pentru ca deja intrasem in depresie de oboseala si rabdarea mea deja era pe duca insa am numarul lor de telefon si tinem legatura.
Chiar daca nu a fost o tragedie  conditiile au fost minime: ca sa faci un dus trebuia sa stai la o coada imensa. ca sa iti procuri portia de mancare alte cozi imense, la toalete la fel...greu, foarte greu. Ca urmare ne-am limitat la un singur dus in sase zile, facut ca in armata, cat mai repede caci asteptau in spatele tau si altii.
Insa , per ansamblu, totul a fost destul de organizat si controlat. Ca dovada ,  am reusit sa plecam in conditii de securitate maxima si sa ajungem acasa cu bine. Asta a fost cel mai important lucru.
Era posibil ca cei care se tin de tampenii si ma refer la teroristi si alti deplasati sa profite din plin de situatie si poate s-a si incercat dar nu s-a reusit . Toti am ajuns cu bine la casele noastre, lucru cel mai dorit!
Asiatici, europeni, africani, americani , toti devenisem vecini de pat si ne uram buna dimineata si noapte buna zilnic. Toti traiam aceeasi situatie limita si diferentele disparusera cu desavarsire.




karina dormind

Cine a dorit a putut sa isi lase urma trecerii prin Schiphol si comentarii care, dupa cum se poate constata , cele mai multe sunt pozitive si sunt indreptate catre conducerea aeroportului si a intregului staff KLM



Cafeneaua Amsterdam, locul unde fumatul era permis, spre fericirea mea si a multora, iar cafeaua excelenta si de multe ori gratuita . In cafenea exista un fumoar si puteai fuma fara a cumpara nimic daca nu doreai acest lucru.
Un loc pe care nu il voi uita, primitor si cald, plin de fotografii vintage alb negru. Absolut incantator loc!
Ajunsa in Detroit am gasit in aeroport o cafenea inghesuita, unde era permis fumatul si unde am constatat cu furie ca americanii nu se dezmint niciodata si ca sunt pusi sa faca bani si din aer! nici nu mi-am aprins tigara bine si apare o chelnerita , mestecand flegmatic guma (obicei dezgustator mai ales cand este efectuat vizibil si cu zgomotul specific) si spunand  'you must purchase, madame". ii explic idioatei ca nu stau decat un minut sa fumez si imi repeta ca un robot aceeasi propozitie. Dezgustata si obosita am cumparat o apa simpla, plata pe care am dat 3 ,17 dolari!
Inca o data mi-e lehamite de America si tot ce inseamna ea!


Marinarul olandez din fata cafenelei Amsterdam


karina dormind pe patul unui cetatean african care isi lasase palaria special pe pat, sa poata sa si-l revendice cand se intorcea de la cozile pentru mancare
Au fost adusi instrumentisti sa ne faca clipele petrecute in Schiphol mult mai usoare. Bravo lor! oamenii au avut nevoie de zambete si putin divertisment

Ca final, felicitari companiei KLM, intregii conduceri a aeroportului Schiphol si tuturor celor s-au implicat, multe multe multumiri pentru grija pentru oameni si tot profesionalismul de care au dat dovada. Bravo lor!

Apoi concluzia care niciodata nu se dezminte: nicaieri nu e ca acasa! Chiar daca acasa inseamna pentru mine , momentan, "patru pereti" intr-o tara care imi displace total.

Si o alta concluzie personala, Europa ramane Europa, locul istoric, cultural si civilizat al omenirii iar America doar un kitch urias si absolut inutil.

Despre Romania, numai cuvinte si impresii placute, chiar daca pe unii o sa ii surprinda, insa pe curand; acum sunt foarte obosita si incerc sa imi reintru in normal.
Pe curand!

Friday, April 16, 2010

Refugiati in aeroportul din Amsterdan

Bine v-am regasit dragilor,

Va scriu in fuga ca caci aici in aeroport, toata lumea are nevoie de acces la internet, pentru ca toti sunt refugiati ca si noi, de doua zile deja.
Suntem bine cazati, Crucea Rosie a contribuit din plin, insa se pare ca , cosmarul acesta al refugierii nu va trece inca...
Pentru mine este o situatie fara precedent si sunt putin socata...
Poate ca daca as fi fost singura as fi suportat cu siguranta aceasta situatie insa pentru un copil de doi ani, care nu s a adaptat nici in Romania , este cumplit.
Hotelurile sunt full de doua zile , aglomeratie cat cuprinde dar situatia in aeroport e sub control.
Autoritatile fac eforturi considerabile sa ne asigure tot confortul si siguranta.
Am facut si poze, mai fac si daca ajungem cu bine acasa, si nu se "trezeste " cumva vreun nor de cenusa sa ne intercaleze va voi pune la dispozitie si poze si mai multe informatii.
Pana atunci, va doresc numai bine si Doamne ajuta sa ajungem cu bine acasa!